Parca ati auzit totusi de Herta Muller anul trecut, nu e asa? Ceva cu un scandal, nu? Da, asa e. Nu va inselati.
Numele scriitoarei Herta Muller a fost asociat in 2008 scandalului privind activitatea ICR. Pe 17 iulie Herta Muller publica o scrisoare deschisa in care critica aspru Institutul Cultural Roman pentru invitarea lui Sorin Antohi si a lui Andrei Corbea Hoisie, fosti colaboratori ai Securitatii, la Scoala de vara de la Berlin. Titlul pe care-l purta scrisoarea, aparuta in Frankfurter Rundschau, era “Turnători la Academia de Vară“, iar continutul scrisorii il puteti citi aici
Scrisoarea a fost imediata preluata, popularizata si intens comentata de cei ce deja il atacau pe Horia Roman Patapievici, directorul ICR, in special de postul de televiziune Antena 3 si de ziarul Ziua.
Dupa cateva zile a izbucnit un alt scandal legat de ICR, cel cu “poneiul roz”. De data aceasta Herta Muller ii ia apararea lui Patapievici intr-un text aparut in Evenimentul Zilei, pe 7 august. Acest text nu a mai fost preluat de aproape nimeni si am cotrobait un pic dupa el pe Google.
Articolul il puteti citi in intregime aici
Iata un fragment larg din articol- sper sa nu se supere cei de la EVZ pe mine:
“Ecourile dictaturii nu vor să se stingă. Campania de denigrare a ICR dusă, mai nou, de anumite cercuri politice aminteşte de dictatură mai mult chiar decât cooptarea unor foşti informatori ai Securităţii la „Academia de vară“ organizată de ICR Berlin.
Metodele denigrării îmi sunt bine cunoscute, ele făcând parte din arsenalul probat al vechii Securităţi: citate scoase din context din cărţile lui Horia Roman Patapievici, menite să-l discrediteze, citate atât de ticălos îmbinate în tehnica denunţului. La interogatorii, pe vremuri, securiştii îmi adresau reproşuri uimitor de asemănătoare cu cele care i se aduc azi lui Patapievici: cum că scriitura mea ar fi o blasfemie, ar aduce atingere naţiunii române!
[...]
În ce mod sunt legate citatele din textele lui Patapievici cu „Academia de vară“ de la ICR Berlin? Evident, în niciun mod. În furia de a ataca ICR-ul, nici nu se mai pomeneşte despre cei doi turnători. Prins de febra instrumentalizării politice a acestui caz, ziarul Ziua pare că a „uitat” adevărata problemă: promovarea pe bani publici a doi foşti informatori ai Securităţii. Desigur, ar fi şi greu, dacă nu chiar imposibil să vorbim despre moralitate cu poetul de curte al lui Ceauşescu, actualul preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului, Adrian Păunescu. Dacă invitarea celor doi turnători la Berlin a fost, pentru mine, scandaloasă, atunci ceea ce se întâmplă acum – anume faptul că poetul de curte al dictatorului este chemat să delibereze despre moralitate în cultura română – este o monstruozitate.
Pentru mine, Păunescu este chintesenţa falimentului moral, personificarea prostituţiei culturale în dictatură. Pentru persoane ca el, singura atitudine corectă de după căderea comunismului ar fi fost să tacă cincizeci de ani. E greu să găseşti, printre artişti, pe cineva la fel de vinovat ca Păunescu pentru dezastrul moral al ceauşismului.
Aşa încât, mă văd obligată să fac nişte precizări: prin protestul meu, nu am contestat ICR-ul ca instituţie, nici performanţele pe ansamblu ale preşedintelui ICR. Nici n-o voi face vreodată. Am avut doar o obiecţie legată strict de „Academia de vară” de la Berlin. Dacă protestul meu este instrumentalizat de Păunescu şi alţii de seama lui, atunci mesajul meu a fost deturnat. Să-l pui pe actualul preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului s-o facă pe cenzorul cultural al ICR, ştiind prea bine care a fost rolul său în timpul dictaturii, este ca şi cum ai pune un piroman notoriu şef la Pompieri. Nu am cuvinte pentru a descrie enormitatea acestei situaţii în care se complace Senatul României.
Poate doar atât: refuz să-mi fie instrumentalizată, în orice fel, critica mea – pe care o menţin – la adresa „Academiei de vară” organizată de ICR Berlin; refuz în mod hotărât răstălmăcirea protestului meu prin oameni precum Păunescu sau prin campania împotriva ICR dusă de ziarul Ziua.”
“
octombrie 8, 2009
Mama, ce chutzpah ai, sa incerci sa asanezi mediul cultural roman de niste putreziciuni plasandu-le o dinamita de Nobel!
octombrie 8, 2009
Am auzit azi ca Herta Müller a primit premiul Nobel ptr literatura si era sa dau pe spate. In august sau septembrie am fost la o lectura publica si o discutie cu ea, mi-am luat cartea ei ultima („Atemschaukel“) si am lasat-o sa-mi semneze exemplarul rugand-o sa-mi scrie ceva, ce vrea ea, dar pe romaneste. Si mi-a scris prima propozitie din carte, tradusa: „Tot ce posed, duc cu mine”. Lectura publica si discutia din seara aia ma facusera sa-mi cumpar cartea pe care am citit-o si e excelenta. Nu mi-ar fi trecut insa prin minte ca ar lua premiul Nobel. Din punctul meu de vedere cu sau fara premiu este o scriitoare de exceptie care m-a atins destul de mult prin subiectul abordat, modul de abordare si limba folosita. Nu pot sa zic ca m-am regasit de multe ori in ceea ce scrie dar m-a impresionat universalitatea sentimentelor pe care nu le descrie dar le naste in tine prin randurile pe care le citesti. O limba bogata, adanca si-n acelasi timp lipsita de brizbrizuri, foarte la obiect, surprinzatoare. Descrieri deosebit de exacte prin cuvinte neobisnuite sau folosite intr-un context neobisnuit. Un realism care naste o credibilitate si naturalete a personajelor. M-a impresionat si incitat sa aflu mai mult despre opera ei si despre subiectul abordat. Cu toate ca in esenta nu conteaza originea si destinatia personajelor. Nici chiar istoria care a pus personajele in acele trairi. In miez, parerea mea este ca “Atemschaukel” este o pledoarie pentru libertate si un monument impotriva uitarii. Cred ca impotriva uitarii faptului ca deciziile politice aberante intr-un sistem necontrolat democratic distrug vieti, distrug ireparabil si ireversibil . Distrug profund, cu rani ce nu se mai inchid, cu care invatam sa traim si sa ne descurcam chiar mult dupa ce perioada de chin direct a trecut. Herta Müller spunea ca pentru unii oameni tacerea si uitarea este un mod de a prelucra psihologic traumele pe care le-au avut. Spunea ca ea crede ca uitarea poate ajuta individul in a se vindeca, contrar a ceea ce predica psihologii. Alegerea ramane insa a individului si este o forma de libertate. Dreptul individului la tacere nu poate fi luat. Iar aceasta alegere poate da inapoi demintatea celui traumatizat si injosit. Cred ca dreptul individului la tacere si uitare nu trebuie insa proiectat asupra unei societati, natiuni sau omenirii. Pentru ca o societate poseda mai mult decat ceea ce duce la un moment dat. Are istoria ei care o marcheaza si are viitorul pe care il formeaza. Pentru asta este nevoie de verticalitatea celor ce reusesc sa povesteasca despre destinul lor sau al altora fara sa cada in rolul victimei ce cauta compasiune sau revansa. Si cred ca Herta Müller reuseste asta. Reuseste intr-un mod atat de simplu incat devine din nou spectaculos. Cred ca prin opera ei care are legatura cu Romania plaseaza aceasta geografie in patrimonial cultural universal. Iar mie imi da din nou un sentiment ambivalent si oarecum paradoxal de mandrie si rusinare. Mandrie ca radacinile de unde ma trag si eu au condus la asa ceva pozitiv si in acelasi timp rusinos ca poporul din care provin a putut tolera si initia tipul de biografii sfaramate pe care Herta Müller le descrie. Si gandul ma duce la observatia ca la radacina florilor celor mai frumoase se afla mult gunoi. In concluzie, cu toata bucuria ca opera Hertei Müller a primit recunoasterea pe care o merita, mi-as fi dorit ca ea sa nu fie necesara.
octombrie 9, 2009
Excelenta punere in pagina, Merlin. Bravo!
octombrie 30, 2009
excelent, e de pus in comentariu la toti care au citat-o pe doamna Muller doar prima data!
februarie 15, 2010
Cum pot sa cumpar o carte scrisa de Herta cu dedicatie.Ma rugat o profesoara din Finlanda.